Vindecand Ranile Sale

Hello! Primul capitol din acest fanfic (pe care il traduc in paralel cu BAMC – Bienvenido a mi cuerpo) …sper ca o sa va placa :D….Am decis ca la fiecare capitol sa pun o melodie…asadar pe undeva pe aici o sa va apara ceva la care va trebui sa dati play :D…daca vreti dati, daca nu nu…Melodia pe care am ales-o pentru capitol are refrenul putin cam prea „rapid”, darcredeti-ma, versurile se potrivesc foarte bine :D…

____________________________________________________________________________

-Nu este potrivita pentru mine, Bella. – Cuvintele lui mi-au rupt inima in doua, amintindu-mi de una din cele mai mari temeri pe care le am. Am stiut intotdeauna asta, acest lucru a existat mereu intr-un loc din mintea mea; eu nu sunt suficient de buna pentru el.

Sunt o umana proasta si imperfecta care  s-a agatat disperata de el si de iubirea sa.

M-am indepartat de el imediat, in momentul in care mi-am dat seama ca ochii sai reci si intunecati nu spun decat adevarul m-am simtit ranita. El nu ma iubeste. M-am prabusit pe pamant si am ingenuncheat la picioarele lui. Mainile mele se odihneau aproape de inima in timp ce respiram cu dificultate simtind cum incet, incet raman fara viata.

-Te rog ! – Am suspiat in timp ce corpul meu tremura de durere. – Te rog ! Te rog !….Nu ma parasi!…Te iubesc! Am nevoie de tine! Ramai, te rog!

Am auzit fosnetul frunzelor cazute in timp ce ingenunchea in fata mea. Nu am indraznit sa il privesc, eram in continuare in starea nea de suspine si implorari. Mi-am ridicat mainile pentru a-l cauta cu disperare. Cu un oftat adanc m-a asezat langa pieptul sau dur si mi-a daruit o imbratisare rece. Esenta sa ma inconjura atragandu-ma spre el in timp ce isi punea capul pe parul meu inspirand esenta mea…Mai tarziu si-a pus buzele pe capul meu.

-Ai grija de tine! – Vocea lui se rumpea in timp ce murmura. Am inspirat repede cand m-a dat la o parte in incercarea de a-l tine langa mine, dar cand am deschis ochii el plecase.

Am auzit un sunet surd ciudat , am presupus ca era propriul meu corp care se rumpea in fata durerii. Nu ma intereseaza….La ce imi foloseste daca el nu mai este?

Intr-un final mi-am dat seama ca zgomotul provenea de la suspinele mele care s-au adunat in gatul meu.

-Nu! Nu, nu, nu! – Cuvintele ieseau in tipete agonice. Mainile mele s-au fixat in pamant, unele din scoartele de copac cazute mi-au ranit pielea, dar chiar si asa aceasta durere nu se poate compara cu suferinta mea…Nu ma intereseaza…De fapt ma bucura, poate acest lucru il va aduce inapoi. Desi ar fi doar pentru a ma omori….va fi mai bine decat asta. Tipam in continuare, mainile imi sangereau….Am strigat cu disperare. –ED…..

-….WARD! – Am strigat numele lui distrugand inima mea o data cu el, dupa ce i-am pronuntat numele lui pentru prima data in acest an.

Gaura din pieptul meu pe care am inchis-o ma durea, ranile mele s-au deschis si sangerau in timp ce suspinam…M-am trezit din visul meu…Padurea a disparut, iar acum, ma aflu in patul meu si cearceaful este incolacit intre picioarele mele. Lacrimile refuzau sa se opreasca, iar corpul meu tremura la fiecare suspin.

-Taci, Bella! – A marait o voce furioasa langa mine. Ceva dur m-a lovit in partea stanga, iar pentru o clipa am fost suspendata in aer, aruncata din patul meu….in clipa in care am cazut pe podea invelita de cearceaf si cand m-am lovit cu capul de perete ceva a rasunat puternic. Am stat acolo si am respirat cu greutate…M-am trezit dintr-o realitate ingrozitoare doar pentru a-mi da seama ca traiesc una si mai ingrozitoare. O perna a  “zburat” langa mine…

-Ramai acolo! – M-a avertizat vocea, o voce pe care o recunosc destul de bine…Sotul meu, Mike, s-a intors si a adormit cu usurinta…Sforaitul lui a umplut camera ca de fiecare data. Am asezat perna langa perete pentru a-mi pune capul pe ea, apoi am stat si am privit intunericul care ma inconjoara, iar lacrimile se prelingeau pe obraji.

Au trecut patru ani de cand am implinit 18 ani. Au trecut patru ani din ziua in care…a plecat. Mi-am interzis sa ma gandesc la numele sau deoarece eram ingrozita ca acest nume va aduce cu el o multime de lacrimi care l-ar trezi pe Mike, din nou.

Mike…oh, am fost o proasta! Am fost ranita, vindecata lent si ranita din nou. O data de…adevarata mea iubire, unica si adevarata mea iubire, iar a doua oara de Jacob.

Ceva se aduna in gatul meu amenintand ca vor aduce si mai multe lacrimi care ma vor rani si mai mult. Am incercat sa ma linistesc in timp ce numele lui Jacob imi invada mintea tragand pielea si expunand ranile lasata de cosmar. Jacob…el a fost cel mai bun prieten pe care l-am avut. Intr-un fel am fost indragostita de el, poate ca nu intr-o forma romantica, dar suficient pentru a vindeca cele mai profunde rani din inima mea. Cu Jacob am putut sa rad, am putut chiar sa fiu fericita o data cu trecerea timpului.

Atatea lucruri s-au schimbat din seara in care am fost la cinema. Lui Mike i s-a facut rau de asemenea si lui Jake. Dupa acea seara Jacob a inceput sa evite apelurile mele, evitandu-ma in totalitate. De atunci l-am mai vazut o singura data…Se afla cu o fata, pe care nu am mai vazut-o niciodata, mai bine zis se sarutau pasional. Eram departe de ei, dar chiar si asa Jacob m-a privit, privirea lui era plina de mila, apoi s-a intors si a inceput sa se indeparteze impreuna cu acea fata.

Niciodata nu m-am intors in La Push si nici nu l-am mai sunat pe Jacob. A fost un fel de comun acord sa nu ne mai sunam. Am fost ranita pentru a doua oara, iar Charlie vedea cum durerea ma consuma, am revenit in acea stare de zombi in care am fost inainte de a ma ajuta Jacob. Charlie m-a avertizat, din nou, ca ma va trimite la Renee, a cumparat chiar si un bilet de avion. Acum stiu ca acel lucru a fost momentul in care viata mea a luat un curs drastic.

Nu puteam sa plec. Desi nu imi permiteam luxul de a-l numi pentru ca imi era frica ca ma voi distruge, desi totul imi amintea de el…nu puteam sa plec. Ma temeam ca amintirile mele vor disparea daca voi pleca din Forks…sa il uit in totalitate ar fi mai rau decat toata aceasta durere. Nu pot sa il uit! Cu aceasta constientizare m-am aruncat in cea mai mare greseala din viata mea.

Am decis ca nu conteaza. Il iubeam. Am incercat sa iubesc pe altcineva, sa merg mai departe asa cum el si-a dorit. Nu a functionat si nu am putut sa ma mentin in siguranta. Asadar am fost la liceu in ziua urmatoare pregatindu-ma pentru urmatoarea persoana care ma va dori. Imi voi inchide inima, voi zambi si voi pretinde, rugandu-ma, ca intr-o zi se va intoarce la mine.

Se pare ca nu am surprins pe nimeni, de fapt Mike a fost primul care a incercat sa imi castige inima. Din nefericire, am inceput sa ies cu el dand un inceput vietii mele ingrozitoare. Mergeam peste tot pretinzand ca sunt fericita….cred ca am si parut fericita cu adevarat pentru ca nimeni nu ma cunostea suficient pentru a crede contrariul. Oricare persoana care s-ar fi deranjat sa ma priveasca in ochi si-ar fi dat seama ca ma prefac, ca am murit si ca eram ingropata in corpul meu. El nu se va intoarce niciodata si nici eu nu o voi face.

Am fost la absolvire si am fost a lui Mike in acea noapte. Nici nu stiu daca i-am permis, dar am fost constienta de acest lucru. Desi decizia mea l-ar fi interesat putin sau deloc pe Mike. Eram exotica cand ma dorea si mult prea familiara acum cand ma are. Ne-am mutat impreuna, asta a fost prima din multele greseli pe care le-am facut. Amandoi lucram la localul parintilor lui; el a realizat visul sau, iar eu castigam bani.

Inca visam sa ma duc la universitate si ca orice vis pe care l-am avut candva a fost distrus in totalitate. Avea un scop, iar intr-un final mi-am dat seama in ce m-am bagat. M-am legat de un barbat pe care nu il iubeam si pe care nici macar nu il placeam. Am pierdut tot ce era al meu si el nu s-a intors niciodata in Forks. Depresia mea a inceput sa fie evidenta si am inceput sa vad, pentru prima data, fata ascunsa a lui Mike pe care nu am crezut vreodata ca o voi vedea la el…

La inceput atacurile erau usoare. Ma lua de incheieturi si imi lasa urme in jurul lor, ma tragea de par, atat de mult incat deseori ma durea scalpul cateva zile. La inceput nu am vrut sa vad…el pur si simplu ma lua mai puternic de maini, ma tragea in joaca de par…Mi-a luat ceva timp, dar am fost constienta de un lucru: Mike abuza de mine.

Violenta reala a inceput o data cu visele. In fiecare noapte in care ma trezeam tipand el stia de ce o faceam, stia pe cine iubeam cu adevarat si a inceput sa ma urasca pentru asta. De obicei ma lovea si ma arunca jos din pat ca in aceasta seara…acestea sunt noptile bune in care nu se da jos pentru a ma lovi pana cand sangerez sau pana cand imi rupe vreun os.

…Soarele a inceput sa rasara, razele patrundeau in camera prin geam si ma luminau. M-am ridicat, picioarele imi tremurau in timp ce faceam cativa pasi spre oglinda. Am examinat ranile, am inceput sa strabat cu degetele taietura pe care o am sub ochi, fara nicio indoiala a fost cauzata de unghiile sale. Era rosie in contrast cu chipul palid si cu niste cearcane pe care le aveam din lipsa somnului si din cauza loviturilor pe care le-am castigat…L-am auzit vag intorcandu-se in pat.

-La dracu!

M-am intors, ascunzandu-mi mana in spate, pentru a vedea privirea critica a lui Mike. Am incercat sa nu ma uit la el ranita, dar acest lucru este imposibil dupa atatia ani. Acesta a marait si si-a trecut mana prin par, apoi s-a ridicat din pat si s-a apropiat de mine murmurand:

-Arati ingrozitor, papusa! Vei ramane acasa. Le voi spune ca esti bolnava.

-Am lipsit de la lucru si saptamana trecuta. Mike, nu pot sa lipsesc din nou… – Am inceput sa spun, dar m-am oprit cand am vazut ca chipul sau s-a schimbat foarte repede din expresia gentila in cea fatarnica, care apare mereu cand ii raspund.

Nu am avut timp sa ma indepartez cand mana sa s-a indreptat spre chipul meu, lovindu-ma de peretele de langa oglinda. M-am lovit de manerul dulapului si m-am lasat sa cad pe podea. Am gemut si am ridicat mana pentru a calma noua rana. Mike se uita la mine cu parere de rau.

-Imi pare rau, iubire! – A soptit. Mereu face asta, de parca aceste cuvinte fac durerea sa dispara.  Si-a intins degetele spre parul meu si l-a mangaiat, m-as fi dat la o parte, dar stiam ca va fi mai bine daca nu o voi face. – Stii ca urasc sa te ranesc. Nu ma fa sa iti dau un motiv bun pentru a lipsi de la lucru.

Vocea lui era amabila, dar cuvintele sale evidentiau amenintarea evidenta. Am ramas pe podea, sprijinand capul de usa dulapului. Mike imi vorbea in timp ce se imbraca pentru a merge la lucru, cuvintele sale au devenit niste soapte incoerente, aproape ca nu puteam sa il ascult din cauza tipetelor de durere care proveneau din capul meu. Nu am observat cand a iesit din camera si intr-un final din casa.

Cum am sfarsit prin a fi cu el? De ce nu am luat banii mei si nu am fugit la Charlie? Pot sa parasesc acest loc pentru totdeauna sau sa gasesc un loc nou in care sa traiesc. Exista mii de lucruri pe care le pot face in loc sa stau aici, infruntandu-ma cu acelasi lucru in fiecare zi. De ce nu plec ? A trebuit sa ma intreb de mii de ori…stiu raspunsul…De ce am ramas?

-Mami!

Din acest motiv.